«

»

Ian 31

Momentul schimbarii!

Momentul schimbării!

Cred că a venit momentul să facem o schimbare adevărată la Brăila!
Ceva care să nu mai fie un pansament pe rană şi care, cu adevărat, să rezolve tranșant situația dezastruoasă a județului nostru.
Vedem în fiecare zi lupte între persoane, între partide politice pentru a avea un circ cât mai colorat.
La finalul fiecărei reprezentații se obține rezultatul dorit de toți. Nu există decât dorința de a rămâne la putere. Noi, toți ceilalți, stăm și îi privim, de cele mai multe ori, în liniște, cum ei o duc foarte bine pe banii și pe munca noastră, iar noi asistăm la un spectacol ieftin.
La patru ani, foştii comunişti, actualii USL-işti, vin să ne ceară votul. După ce ne-au prostit, ne sfidează cu puterea, opulenţa şi nesimţirea de care au dat dovadă în toţi aceşti ani de după Revoluţie.

MIŞCAREA POPULARĂ este singurul partid de OPOZIŢIE!

A venit momentul în care chiar trebuie să facem ceva. Trebuie să ne scoatem orașul din ruină, cu mintea și cu forțele noastre şi să creăm cu fonduri europene o infrastructură care să ne permită să ne dezvoltăm.
Trebuie să atragem investitori că să avem locuri de muncă, să-i sprijinim pe cei existenţi şi nu să-i determinăm să plece.
Trebuie să ne ocupăm de sănătatea noastră, a familiilor noastre și a celor din jur şi să realizăm la Brăila un sistem performant de sănătate.
Educația copiilor noștri trebuie să fie în prim plan, dezvoltarea lor armonioasă prin diverse activități realizate în baze sportive și instituții cu adevărat la standarde europene reprezintă o prioritate.
Trebuie creat un sistem de transport în comun civilizat, monitorizat, corelat cu nevoile cetățenilor.
Siguranță noastră, a copiilor și familiilor noastre reprezintă o prioritate pe care toți doar o afirmă.
Violența în societate și disprețul față de oameni, pe care le întâlnim atât pe stradă, cât și în administrație, trebuie eliminate.
Noi trebuie să fim în slujba BRĂILENLOR!
Cei care conduc trebuie să satisfacă nevoile cetățenilor și nu interesele personale sau de grup.
Trebuie să ne aducem copiii acasă şi să-i trimitem pe actualii politicieni la plimbare!

Sunt convins că putem face împreună toate aceste lucruri!
image

presedinte Miscarea Populară BrăiIa
prof. Viorel Botea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Puteti folosi aceste HTML etichete şi atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>